Jandarmi loviți cu pietre, sticle si petarde în timpul protestelor de la Galați. Au fost aplicate amenzi de 84.000 de lei Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2021-03-300 Pentru protestul din data de 28 martie 2021, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 lei, potrivit informațiilor transmise de Jandarmeria Galați, pentru: – participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu a
Bărbat din Galați condamnat la un an de închisoare pentru că a ucis un câine Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2021-03-290 Potrivit Poliției Județene Galaţi, faptele s-au petrecut în ianuarie 2019, iar poliţia a început atunci cercetări pentru infracțiunea de cruzime faţă de animale, ca urmare a unei sesizări făcute de o familie din Galaţi, al cărei câine de rasă, un Amstaff în vârstă de 13 ani, a fost ucis de un vecin cu lovituri de cuţit, scrie Agerpres. Magistraţii Judecătoriei Galaţi l-au condamnat pe agresor - un bărbat de 47 de ani - la un an de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, pentru
Un bărbat care a luat un împrumut de câteva mii de euro, șantajat să plătească 100.000 de euro și să cedeze un restaurant pe care îl deținea Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2021-03-260 Miercuri, 24 martie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au prins în flagrant un bărbat, din municipiul Galați, suspectat de comiterea infracțiunii de șantaj. În timpul desfășurării acțiunii, acesta a fost prins după ce a primit, de la victima șantajului, suma de 3.950 de euro. ”Din cercetări, a reieșit că, în perioada 01.02 – 24.03.2021, bărbatul, printr-un comportament agresiv, prin apeluri telefonice și mesaje repetate, de natură a-i crea victimei o stare de temere, a încercat să o
Bani falși în circulație. Trei persoane reținute de DIICOT Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2021-02-160 Procurorii DIICOT Galați au reținut duminică trei bărbați pentru 24 de ore sub suspiciunea de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la falsificarea de valori străine în formă continuată, punere în circulație de valori falsificate în formă continuată şi înșelăciune în formă continuată. ”În perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, inculpații au constituit, pe raza județului Galați, un grup infracțional organizat ce a procedat la punerea în circulație a unui număr de cel
Directorul general al combinatului siderurgic Galaţi pus sub acuzare de DNA în dosarul fostului ministru al Mediului, Costel Alexe Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2021-01-080 Bogdan Grecu, CEO-ul companiei Liberty Galaţi, compania care deţine combinatul siderurgic, a fost pus sub acuzare de DNA pentru dare de mită şi delapidare, în dosarul fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, au declarat surse judiciare pentru G4media.ro. Grecu este acuzat că i-ar fi dat mită fostului ministru 22 de tone de tablă – tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă – în valoare de 103.000 de lei ca să deblocheze alocarea de către Comisia Europeană a peste
Drama adolescentelor seduse cu promisiuni de căsătorie şi transformate în sclave sexuale Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2021-01-060 Trei dintre membrii unei reţele de proxeneţi din Galaţi, toţi membri ai aceleaşi familii, au fost plasaţi în arest la domiciliu pe 5 ianuarie 2021 de Tribunalul Galaţi. Este vorba de Puiu Nelu, Puiu Cornel Constantin şi Lupu Dragoş, aceştia fiind cercetaţi alături de alte şapte persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane. Trei adolescente şi cinci tinere din judeţele Galaţi şi Vaslui au căzut în plasa proxeneţilor, fiind amăgite cu promi
Fostul ministru al mediului, Costel Alexe, a luat mită și pentru hala de zgură care poluează Galațiul Actualitate Economie Justitie by Info Galati 09 - 2021-01-052021-01-050 Potrivit unor surse judiciare, este vorba de combinatul siderurgic Galați. Potrivit ordinului ministrului Mediului nr. 1401 din 13 iulie 2020, semnat însă de secretarul de stat Mircea Fechet (devenit ulterior ministru după ce Costel Alexe a fost ales președinte al CJ Iași), companiei care operează combinatul siderurgic Galați, Liberty Galați, i-au fost alocate 5.527.525 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Halda de zgură de la Galați. Alexe ar fi primit tabla și în legătură cu ”
Fostul deputat Mihail Boldea, condamnat la 8 ani de închisoare Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2020-12-300 Mihail Boldea a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, favorizarea infractorului şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Judecătorii de la Curtea Supremă au respins, "ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Orga
Polițiști de la Rutieră, amenințați în trafic de un jandarm băut: „Voi avea grijă special de tine” Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2020-12-290 Un bărbat băut a făcut un scandal-monstru în plină stradă, la Tecuci, chiar în noaptea de Crăciun. Enervat că un echipaj rutier i-a oprit maşina, la volanul căreia se afla soţia sa, bărbatul a spus că lucrează în Jandarmerie și a început să-i amenințe pe cei doi agenți. „La volan este o femeie care le spune poliţiştilor că nu are actele asupra ei. În dreapta este personajul Alfa, vizibil turmentat. Colegii o felicită pe doamnă pentru că a ales să conducă ea autoturismul şi îi spun că de data
Protest al avocaţilor faţă de condamnarea la închisoare a doi colegi de breaslă Actualitate Justitie by Info Galati 09 - 2020-12-230 Avocaţii din Baroul Galaţi au protestat marţi, 22 decembrie, la ora 12,00, ieşind pe treptele Palatului de Justiţie pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce numesc anomaliile care îşi fac loc în justiţie, asupra subminării unor principii fundamentale privind dreptul la apărare şi autoritatea de lucru judecat. Asta după ce, pe 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe avocatul Robert-Mihăiţă Roşu la 5 ani de închisoare, iar avocata Dicu Corina Teodora a primit 4 an