va aflati aici:
Home > Actualitate > Poliția locală derulează două programre pentru prevenirea violenței și păstrarea unui mediu curat

Poliția locală derulează două programre pentru prevenirea violenței și păstrarea unui mediu curat

În perioada martie-noiembrie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Transport Valori, alături de agenţii celor cinci secţii de poliţie locală, vor întreprinde acţiuni, atât individual cât şi în cooperare, cu forţe sporite, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, unităţilor sanitare, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al municipiului, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice.

Anul trecut, la nivelul municipiului Galaţi, în primul an de derulare a Planului de măsuri “Grupuri de cartier”, au fost aplicate peste 700 de sancţiuni contravenţionale.

Şi în anul 2021 ne-am propus continuarea activităţilor din cele două programe de măsuri, în condiţiile stării de alertă şi a prevenirii infectării, deoarece solicitările cetăţenilor dar şi aprecierile acestora precum şi a instituţiilor cu care cooperăm, recomandă intensificarea eforturilor în cele două domenii şi anume siguranţa publică şi prevenirea violenţei, respectiv păstrarea unui mediu curat“, a declarat directorul Poliţiei Locale, Petrică Hahui, pentru AGERPRES.

https://www.agerpres.ro/social/2021/03/17/galati-politia-locala-deruleaza-doua-programe-pentru-prevenirea-violentei-si-pastrarea-unui-mediu-curat–679667

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top