va aflati aici:
Home > Actualitate > Locuitorii Galaţiului vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani

Locuitorii Galaţiului vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani

Propunerea legislativă  adoptată de Camera Deputaţilor pe 25 august a urmărit extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acestora.

Amendamentul a introdus pe listă localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Galaţi din judeţul Galaţi, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, pe 18 februarie 2019, dar adoptată de Camera Deputaţilor marţi, 25 august, aceasta fiind camera decizională. Actul normativ a avut 256 de voturi „pentru”, un vot „contra” şi 23 de abţineri, relatează ADEVĂRUL.

Locuitorii Galaţiului vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru că au locuit într-o zonă afectată de poluare remanentă

Decizia a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, care a efectuat o serie de modificări la Legea pensiilor, conform cărora persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă şi pe o rază de opt kilometri în jurul acestora, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare.

 

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top