Investiție de 7,5 milioane de lei în blocuri pentru medicii rezidenți gălățeni Economie by galati info 01 - 2019-03-232019-04-100 Trei blocuri vor fi construite la Galaţi pentru rezidenţii Spitalului Judeţean. Chiria plătită de medicii rezidenți care le vor ocupa va fi mai mică, respectiv de aproape zece ori faţă de cea plătită acum. Investiţa – 7,5 milioane de lei fără TVA Pentru două blocuri deja s-a încheiat contractul de finanţare. Constructorii estimează că până în martie 2020 va fi dat în folosinţă primul bloc, iar celălalte două până la sfârşitul verii anului viitor, conform Obstervator TV. Fiecare bloc de locuinţe va avea 20 de apartamente, 10 cu două camere şi 10 cu o cameră. Sunt aparteamente mari, pentru că un apartament cu două camere ajunge chiar şi la 70 de metri pătraţi, iar un apartament cu o cameră la 50 de metri pătraţi Costel Fotea – președinte CJ Galați La Galaţi se ridică blocuri noi pentru medicii rezidenţi Trei blocuri vor fi construite la Galaţi, pentru rezidenţii Spitalului Judeţean. Majoritatea tinerilor medici abia aşteaptă să completeze cererile pentru noile apartamente care vor fi ridicate la câţiva metri de locul lor de muncă. Chiria va fi mai mică, respectiv de aproape zece ori faţă de cea plătită acum. Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare