Societatea Literară Română, devenită Societatea Academică Română, prin Statutul din 24 august 1867, a acordat o atenție deosebită membrilor săi. Aleși pe viață, „românii cunoscuți prin operele lor literare și științifice și cari tot una dată se bucură de o viață respectabilă” nu puteau fi exclusi decât în cazuri grave, doar cu acordul a două treimi din membrii prezenți și aveau „dreptul și datoria” de a participa la ședinițele secțiilor și la adunările generale ale Societății. Articolul VIII al Statutului menționa că membrii fondatori (numiți prin decretele din 1866-1867 „din toate părțile locuite de români „) se considerau membri actuali ai Societății Academice Române. Cei aleși confirmau în scris că acceptă să facă parte dintr-o anumită secțiune și să se supună prevederilor statutului societății.

„Membrii onorari” aveau doar dreptul de a asista la ședințe „cu vot consultativ”, fiind propuși de un membru actual.

„Membrii corespondenti și membrii donatori”. Din 1879, S.A.R. a fost declarataă„institut național”, după al cărui Statut au fost aleși , până în 1948, 107 membri titulari, 223 membri corespondenți (142 români și 81 străini) 315 membri onorari ( 108 români si 207 străini) și 81 de membri corespondenți străini. Conducerea Academiei Române avea președinte, vicepreședinti și un secretar general. Statutul din 1879 prevedea ca șeful statului să fie președinte onorar și protector al Academiei Române.

În 1948, prin decret prezidențial, Academia Română a devenit Academia Republicii Populare Române , subordonată politic Consiliului de Ministri, cu doi presedinti: C.I.Parhon (între 1948-1969) , ca președinte al Marii Adunări Nationale si N.Ceausescu , ca președinte al țării ( între 1985 – 1989).

Adunarea generală din 26 decembrie 1989 a retras definitiv titlurile de academicieni acordate Elenei și lui Nicolae Ceausescu iar adunările generale din 1991-1994 au repus în drepturi pe toți cei cărora li se retrăsese titlul în 1948, din motive politice. Un caz aparte, care nu a fost rezolvat incă,  il reprezintă cel al compozitorului și filosofului Dimitrie Cuclin.

În 2001 și 2004 au fost aleși ca membri de onoare Papa Ioan Paul al II lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.

Din 2002, s-a revenit la tradiția conform căreia doar membrii titulari și cei de onoare au dreptul să țină un discurs de recepție, într-un cadru solemn.

Din 1990, conducerea Academiei Române este asigurată de un birou alcătuit dintr-un președinte, patru vicepreședinți și un secretar general, aleși pe o perioada de patru ani.

La împlinirea unui veac și jumatate de existenta, în 2017,  Academia Română avea 1703 membri aleși. Dintre acestia, 25 au fost elevi sau profesori ai Liceului „Vasile Alecsandri „ din Galati, inființat tot în 1867.

1. ADAMESCU GHEORGHE ( 1869-1942)- istoric literar, bibliograf și publicist

 

A fost profesor de limba română, latină și drept  la L.V.A. Galați de la 5 martie 1891, până la 1 septembrie 1894.

După studii la Liceul „Sf.Sava” și la Facultatea de Litere și Filosofie din București, face specializări la „Ecole des Hautes Etudes” din Geneva și „Ecole de Chartres” din Paris. Colaborator al lui Spiru Haret, va fi inspector general în învățământul primar și normal , secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice (1901-1904), secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie.

Debutul literar in ziarul „Romania” are loc în 1885. Ca profesor , tipărise studii despre „Poezia populară română”, „Dualismul austro-maghiar”, „Luptele pentru naționalitate ale românilor din Ardeal”,” Istoria limbii și literaturii românești”.

A elaborat partea istorico- geografică a „Dicționarului enciclopedic ilustrat Cartea Românească „ , scris  in colaborare cu I.A.Candrea. Împreună cu Mihail Dragomirescu, a realizat un „Manual de poetică pentru școalele românești (1898).

Publică în  volum „Noțiuni de istoria limbii și literaturii românești „(1897), „Istoria literaturii române pentru școalele normale de învățători” (1910), „Istoria literaturii române „ (1914) „Contribuțiune la bibliografia românească I-III” (1921-1928).

A îngrijit ediții de opere ale scriitorilor români V.Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I.L.Caragiale, G.Coșbuc, M.Eminescu, ș.a.

Este membru corespondent al Academiei Române din 1921.

 

                  2. ADRIAN  BEJAN (n.1948) inginer de origine română , stabilit în S.U.A.

A fost elev al L.V.A.Galați între 1955-1966.  După absolvirea cursurilor Universității „Dunarea de Jos „din Galați, s-a perfecționat la „Institute of Technology” din Massachusetts. Între 1976 -1978 , este cercetător la „Institutul Myller” al Universității Berkley din California. Din 1981, este profesor asociat al „Universității Boulder” din Colorado, iar din 1989 este „J.A.Jones Distinguished Professor” la „Duke University” din Durham.

Activitatea științifică este publicată în 12 tratate și monografii, are peste 380 de lucrări apărute în domeniul termodinamicii, criogeniei, conversiei energiei solare, descoperă parametrul adimensional numit „numărul Bejan”.

Este membru în comitetele redacționale ale unor prestigioase publicații științifice ca „Archives of Thermodinamics”, membru al „Academiei Europea”, membru de onoare în „American Society of Mechanical Engineers”. Doctor Honoris Causa al Universității „Politehnica” din București și „Dunărea de Jos” din Galați (1995) „Ovidius” Constanța (1997) al Universității „Gh.Asachi” din Iași (1998)

Între volumele publicate „Entropy Generation though Heat and Flui Flow „(1982), „Convection Heat Transfer „(1984).

Este Cetățean de Onoare al municipiului Galați și Membru de Onoare  al Academiei Române din 2011.

 

3.BOGDAN-DUICĂ, GHEORGHE (1866-1934) istoric și critic literar

A fost profesor de limba latină la LV.A. Galați în 1897. A absolvit studiile liceale la Brașov și pe cele universitare la Budapesta, Jena și Viena. Debutează în publicistică în Gazeta de Transilvania, rubrica Revista literară. La Cernăuți, între 1893-1894 , este director al Gazetei Bucovinei, unde îi vor apărea cronici literare. Va colabora la revista Tribuna , din Sibiu, apoi la România jună. Între 1899-1900 va fi secretar al Ligii culturale, iar între 1913-1914 , la București, editor al revistei Românismul. În 1919, este profesor de literatură română la Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj.
Va face carieră politică, întâi ca senator al PNȚ și apoi ca deputat PNL. Preocupat de problemele educației, va publica articole în Revista generală a învățământului.
Ca istoric literar, va realiza monografii ale lui Petru Maior (1893), Gr. Alexandrescu (1900), Vasile Alecsandri (1919), Gh. Lazăr (1924), Simion Bărnuțiu (1924). Va publica în 1923 Istoria literaturii române moderne-Întâii poeți munteni.
Este Membru corespondent în 1913 și membru titular

4. BUDEANU  I. CONSTANTIN (1886-1959) inginer

Este absolvent al L.V.A. Galați promoția 1903, coleg de an cu Dimitrie Cuclin.

Urmează cursurile Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București între 1903-1908 și ale Școlii Superioare de Electricitate din Paris, ca bursier al Academiei Române. Se va specializa în întreprinderi de electicitate la Paris și Berlin.

Între 1910-1921 va fi inginer la Atelierele CFR , la Societatea Tramvaielor și director tehnic , între1921-1931 la Societatea Electrica.

Va fi profesor la Școala Națională de Poduri și Șosele  din 1916 până în 1959.

Dintre volumele  publicate:  „Măsuri electice” (1928), „Tracțiune electrică și diverse sisteme speciale de tracțiune” (1930), „Problema elecrificării în România” (1944), „Sistemul practic general de mărimi și unități „ ( 1957)

Va fi Membru corespondent din 1938 și membru titular al Academiei Române din 1955.

 

 

 

 

           5. CARANFIL, NICOLAE GHEORGHE (1893-1978) inginer, om politic, diplomat

 

A fost elev al L.V.A.Galați între 1900-1910 și absolvent în 1911. Urmează „Școala Naționala de Poduri și Șosele” din București, „Ecole de Genie Civile” Universitatea Gand (Belgia) și Universitatea Cambridge. Între 1918-1920, va fi șef al biroului tehnic al Comisiei Militare de Armament din Franța, Marea Britanie și Italia, apoi director general al „Societății Electrica” (1922-1929) și al „Societății de Gaz și Electricitate” în 1930. Va fi ministru al Aerului și Marinei (1936-1937), delegat al guvernului român la Conferința pentru reorganizarea transporturilor intereuropene (1944). Înființează organizația Totelectic și Societatea Electrogaz, stația electrică Titan. Contribuie la lucrările de regularizare a Dâmboviței, la sistematizarea lacurilor Băneasa, Floreasca, Fundeni, Pantelimon, Colentina, Cernica. La intrarea în Muzeul Satului din București, o placă memorială amintește de marile lucrări hidrotehnice coordonate de inginerul N.Caranfil pentru crearea Parcului Herăstrău, între 1930-1937. A fost membru al „Asociației Generale a Inginerilor din România” și al „Consiliului Uniunii Internaționale a Producătorilor de Energie Electrică”, campion al României la spadă și sabie.

La venirea comuniștilor , în 1945, va pleca din țară și va fi membru al „Comitetului de Rezistență Română” din Paris (1947) și al „Comitetului Național Român de la Washington, 1949.

Dintre lucrările mai importante:  „L’ energie dans les menages” (1938), „Baraje în calcare” ( 1940), „Amenajarea hidraulică a regiunii București „ (1940), „O politică a orașelor” (1944).

Este Membru corespondent al Academiei Române din 1940, repus în drepturi în 1990.

 

 

 

 

 

6. DĂNĂILĂ NEGOIȚĂ(1878-1953) chimist

 

Din septembrie 1904 până în 1910 este numit profesor la L.V.A., la Școala Normală și la „Școala Superioară de Comerț” din Galați. Fiu de țărani plugari din Bucești, urmași ai răzeșilor lui Ștefan cel Mare,  absolvise „Liceul Internat” din Iași și „Facultatea de Științe” (fizică-chimie) a Universității din Iași (1902).

 

A studiat ca bursier la Politeh nica din Berlin și la „Școala Politehnică” din Charlottenburg (1908). Ajuns inginer  și doctor în chimie, va studia chimia coloranților la Universitatea din Paris (1909) și toate materiile prime existente în România. În 1912, va publica un „Studiu chimico-tehnic al ligniților românești din județele Dâmbovița, Muscel, Bacău”.

Din 1920, va fi profesor la Universitatea din București, decan la „Facultatea de Chimie Industrială” (1939-1945). Este întemeietorul învățământului românesc de chimie industrială și tehnologică.

Din 1931 , va fi senator de Tecuci și raportor pentru legile învățământului.

Este  arestat și anchetat de Securitate în 1953, deși era membru al „Societății de Chimie” din Franța, Marea Britanie, S.U.A.

Publicase „Compoziția naturală a uleiurilor neutrale separate de gudroanele primare ale ligniților românești” (1928, în colaborare) și „Problema combustibilului la CFR” (1940).

Membru corespondent (din 1936), Membru de Onoare al Academiei Române ( din 1939), repus în drepturi în 1990, va fi  numit post-mortem Cetățean de Onoare al comunei Ivești, județul Galați .(1998).

 

 

 

 

 

                                     7. DOCAN NICOLAE (1874-1933) avocat, diplomat și istoric

 

Este absolvent al L.V.A.Galați, promoția 1892. Urmează studii superioare la Sorbona (1896) licența și doctorat în drept internațional. În 1897 este avocat la București și judecător la Iași, iar din 1918 este ministru plenipotențiar. Va pune bazele juridice ale meseriei de diplomat, va codifica „Dreptul Maritim Românesc”. Elaborează studii de numismatică (1902, prima monografie despre monedele emise de Ștefan cel Mare) de genealogia și istoria familiei. Are contribuții la istoria literaturii române vechi (descoperă , în 1911, o cronică în versuri despre N.Mavrogheni) și preocupări de lingvistică, cartografie, statistică, economie politică, etc.

Va publica studii despre: „Rusia și Ucraina în relațiile internaționale europene” (Revista Arhiva Genealogică), „Descoperirea Mării Negre de către lumea occidentală-deschidere pentru comerțul internațional și transport (1774-1792)” , „Explorațiuni austriece pe Dunăre la sfârșitul secolului al XVIII lea” (Anale ale Academiei Române). Și-a donat întreaga avere Academiei Române, al cărei Membru corespondent a fost din 1915.

 

                                              8. DRÂMBĂ CONSTANTIN 1907-1997) astronom și matematician

Urmează studiile liceale la L.V.A. Galați, fiind absolvent la secția reală, promoția 1926. În 1940 , sustine la Sorbona teza de doctorat „Sur les singularites reelles et imaginaires dans la probleme des trois corps”. Va fi astronom la Observatorul Astronomic din București (1928-1963) și director al Observatorului (1963-1967). Profesor universitar la București și Ploiești, are contribuții în mecanica cerească  și în geometria diferențială.

Publică studii  „Despre varietățile singulare ale sistemelor diferențiale” (1950) , „Asupra distribuției traiectoriilor în jurul unui punct singular” (1951), „ Elemente de mecanică cerească „(1958). Este membru al Uniunii Astronomice Internaționale (1978)

Este Membru corespondent din 1963 și Membru titular al Academiei Române din 1990, cu discursul de recepție despre „Ilustrul astronom Gh. Demetrescu”.

 

9. GRIGORESCU  EREMIA (1863-1919) general, specialist tehnic militar, erou național

Absolvent al L.V.A.Galați, promoția 1878, va urma „Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu” (1886-1888) , cursuri de matematică superioară (1887- 1888), perfecționare în artilerie și administrație în Franța. Ca specialist tehnic în tactica și strategia militară modernă, e preocupat de achiziționarea și modernizarea armamentului de infanterie și artilerie al Armatei române.

Conduce Divizia 15 Infanterie superioară, „Divizia de Fier”, în luptele de apărare din Dobrogea ( 1916), frontul din Carpați (trecătoarea Oituz) și Mărășești, cu celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Este comandant al Armatei 1 (1917) și este primul general român care primește Ordinul „Mihai Viteazul” “pentru acte de bravură în fața dușmanului „(1916) “Steaua României”, ordinele imperiale rusești „Sf. Gheorghe” și „Sf. Ana” și „Legiunea de Onoare” franceză. Aprecierilor elogioase ale Regelui Ferdinand, Țarului Nicolae al II lea, ale Impăratului Japoniei (care-i oferă sabia de onoare cu inscripția „Voi sunteți care scrieți istoria Țării „)  , ale Guvernului României și ale Academiei Române , li se adaugă cele ale Universității din Iași ( Corpul profesoral îi oferă sabia de onoare cu inscripția „Moldova pururea recunoscătoare”). Va avea funeralii naționale în august 1919, la Mausoleul de la Mărășești.

Dintre lucrările publicate „Tunul-revolver Hosckick” (1886), „Calculul probabilităților cu aplicare la gurile de foc” (1898), 2Studiu balistic al armei Manlicher model 1893” (1902)

Devine Membru al Academiei Române în 2017.