Un copil a sunat la 112 pentru ca el şi mama lui să fie salvaţi de tatăl violent Actualitate by Info Galati 09 - 2021-02-040 Miercuri, 3 februarie, la ora 23,45, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza Secţiei 3 poliţie Galaţi a fost direcţionat de către dispeceratul Poliţiei în cartierul Micro 19, unde un minor reclama un scandal în familie. ”Uşa apartamentului a fost deschisă jandarmilor de către copil, speriat de comportamentul tatălui, care era într-o stare avansată de ebrietate. Jandarmii au încercat să aplaneze conflictul, însă bărbatul a devenit mai violent la vederea oamenilor în uniformă”, a declarat locotenentul Cătălin Mircea Bădin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi. Întrucât încercările jandarmilor şi ale familiei de a-l linişti nu au avut succes şi pentru că bărbatul devenise un real pericol pentru soţie şi copil, oamenii legii au solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru a-l transporta la Spitalul de Psihiatrie, în vederea unei evaluări medicale de specialitate. Bărbatul s-a ales şi cu o amendă de 200 de lei, iar soţia acestuia a fost consiliată cu privire la căile legale pe care le poate urma pentru soluţionarea problemelor familiale, relatează ADEVĂRUL. Un copil a sunat la 112 pentru ca el şi mama lui să fie salvaţi de tatăl violent. Bărbatul a fost internat la Psihiatrie Jandarmii au intervenit la Galaţi după ce un copil a cerut ajutorul oamenilor legii pentru a-l potoli pe tatăl său, care era beat şi devenise violent. Pentru că nu au reuşit să îl liniştească, forţele de ordine l-au condus la Spitalul de Psihiatrie pentru o evaluare medicală de specialitate. Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare