Războiul Galați-Brăila tranșat la Curtea de Apel București Actualitate Justitie by galati info 01 - 2019-09-042019-09-040 Săptămâna viitoare, pe 11 septembrie, la Curtea de Apel București este fixat un nou termen în dosarul nr. 44707/3/2017, în care se dă o nouă luptă în războiul dintre autoritățile din Galați și Brăila, informează ROMANIA LIBERA. Este vorba despre dosarul privind restituirea către Consiliul Județean Brăila a terenului atribuit Galațiului prin hotăre de guvern în anul 2002. Pe acest teren Galațiul urma să se extindă spre Brăila. După 1990, locuitorii celor două orașe, despărțite de o distanță de 15 km, s-au integrat perfect – își cumpără case, au locuri de muncă sau merg să se distreze în orașul vecin. Din punctul lor de vedere, Brăila și Galațiul sunt cartiere ale unui singur oraș. Nu același lucru se întâmplă la nivelul politicienilor, în special între liderii PSD din Galați și Brăila, pentru care războiul „Brăila-Galați“ s-a amplificat după 2002 după atribuirea celor 1.000 terenuri ale ADS din județul Brăila Galațiului, pentru construirea unui cartier care să unească cele două orașe. În momentul în care liderul PSD Brăila, Mihai Tudose, a devenit prim-ministru, le-a oferit politicienilor din Brăila prilejul de a încerca revendicarea terenurilor. Consilierii PNL din CJ Brăila au inițiat un proiect de hotărâre prin care cereau preluarea a 950 din cele 1.000 ha. Motivul este cunoscut: municipiul Galați nu a respectat destinația transferului de teren prin HG 512/2002 – construirea de locuințe. Nu făceau obiectul revendicării 47 ha, pe care au fost construite 16 blocuri ANL (Cartierul Dimitrie Cantemir). Pe restul terenului municipalitatea gălățeană nu a mai construit nimic. Mai mult, terenurile respective au fost închiriate sau date în arendă. În cursul lunii iulie primarul Brăilei, Marian Dragomir, transmitea un ultimatum municipalității gălățene privind Asocierea Brăila Galați. Anunța atunci că deși populația și mediul academic privesc favorabil această asociere, politicienii gălățeni nu manifestă nici un interes în această direcție. Citește și ULTIMATUM: ASOCIEREA BRĂILA-GALAȚI VS ASOCIEREA MUNICIPIU – CJ – PRIMĂRIA VĂDENI Proiectul unirii celor două orașe – unul foarte generos, care ar fi creat, cu peste 550.000 de locuitori, a doua aglomerare urbană a țării, după București – a căzut în dizgrație din cauza politicienilor, care nu își pot asuma proiecte pentru că sunt „setați“ pe certuri. Articol integral pe România Liberă. Războiul „Brăila-Galați”, tranșat la Curtea de Apel București | Romania Libera Actualizat: 29.08.2019 – 10:23 Pe 11 septembrie, la Curtea de Apel București este fixat un nou termen în dosarul nr. 44707/3/2017, în care se dă o nouă luptă în războiul dintre autoritățile din Galați și Brăila. Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare