va aflati aici:
Home > Educatie-Cultura > Negustorul de pipe – Paul Gabor | lansare de volum la Galați

Negustorul de pipe – Paul Gabor | lansare de volum la Galați

Paul Gabor și Doru Căstăian la Galați-Foto: Sorin Frăsina

Cartea lui Paul Gabor a fost bine primită de gălățeni, nu doar vânzările mărturisesc acest lucru, ci și impresia celor prezenți la eveniment. Socotită ”o adevărată operă literară” de către Doru Căstăian, ”Negustorul de pipe”i-a fermecat din doar câteva pagini pe cei care abia cumpărându-și cartea au reușit să citească una-două povestiri din ea, să-i provoace la lectură, chiar dacă prezentarea unei cărți ca aceasta este un demers dificil, recunoscut atât de Doru Căstăian, cât și de autor, un demers care nu poate oferi celor interesați, prezenți sau nu la lansare, decât o promisiune, lăsându-i doar să tragă un pic cu ochiul la împletitura fină a acestei scrieri.

Mihaela Buliga | Sud-Est Forum

 

“Negustorul de pipe” la Galați

” În spațiul intim al Librăriei Donaris, înconjurat de vechi și noi prieteni, de foști colegi și de câțiva curioși, veniți să-l vadă în carne și oase pe “Negustorul de pipe”, l-am întâlnit sâmbătă seara pe Paul Gabor. Relaxat, în ținuta sa sport, alături de Doru Căstăian, Paul Gabor își lansa în orașul natal prima…

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top