va aflati aici:
Home > Actualitate > Managerul unui spital din Galaţi a fost destituit după ce a refuzat să interneze pacienţi cu Covid-19

Managerul unui spital din Galaţi a fost destituit după ce a refuzat să interneze pacienţi cu Covid-19

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Galaţi, doctoriţa Monica Necula, şi-a pierdut postul, sâmbătă, 11 aprilie, ca urmare a solicitării formulate către Ministerul Sănătăţii de către prefectul Gabriel Avrămescu. Prefectul sesizare ministerul vineri, 10 aprilie, cu privire  la faptul că doctoriţa Necula a încălcat în mod intenţionat prevederile legale în vigoare.

Dr Monica Necula i se impută că a refuzat să interneze o serie de pacienţi cu Covid-19 proveniţi din azilul de bătrâni Sfântul Ilie din Galaţi, acolo unde a fost depistat acum câteva zile unul dintre cele mai mari focare ale epidemiei cu coronavirus din România. Acolo au murit deja 4 oameni, iar 90 de oameni (72 de pacienţi şi 18 membri ai personalului) au fost depistaţi pozitiv, informează ADEVĂRUL.

Managerul unui spital din Galaţi a fost destituit după ce a refuzat să interneze pacienţi cu Covid-19

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Galaţi, doctoriţa Monica Necula, şi-a pierdut postul, sâmbătă, 11 aprilie, ca urmare a solicitării formulate către Ministerul Sănătăţii de către prefectul Gabriel Avrămescu. Prefectul sesizare ministerul vineri, 10 aprilie, cu privire la faptul că doctoriţa Necula a încălcat în mod intenţionat prevederile legale în vigoare.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top