va aflati aici:
Home > Justitie > Explicația CCR cu privire la respingerea Codurilor penale. Detaliile deciziei

Explicația CCR cu privire la respingerea Codurilor penale. Detaliile deciziei

Curtea Constituţională a dat publicităţii joi motivele pentru care a admis, pe 29 iulie, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis şi a respins modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, informează Agerpres.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, este neconstituţională. În acest sens, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că, în cadrul procesului de reexaminare a legii, Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile Curţii Constituţionale incidente în materie penală. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată încalcă art.147 alin.(2) din Constituţie”, a transmis CCR, relatează ROMÂNIA LIBERĂ.

https://romanialibera.ro/politica/explicatia-ccr-cu-privire-la-respingerea-codurilor-penale-detaliile-deciziei-810779

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top