va aflati aici:
Home > Actualitate > Cadrele medicale de la Infecțioase Galați, la capătul răbdării: “Ne schimbăm în curte, fie ploaie, fie vânt”

Cadrele medicale de la Infecțioase Galați, la capătul răbdării: “Ne schimbăm în curte, fie ploaie, fie vânt”

Perioada sărbătorilor a fost agitată pentru cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați. În discuții cu Libertatea, acestea au acuzat mai multe neajunsuri ale instituției din sudul Moldovei. “La noi este spital pavilionar, cu mai multe clădiri. Acolo unde lucrăm noi a existat un caz de COVID-19. Însă ni s-a spus că nu vom fi testați decât dacă suntem simptomatici. Asta nu e în regulă, pentru că suntem în linia întâi, iar restul pe care îi cunoaștem, colegii din UPU, ambulanțieri, ISU, au fost testați”, spune o sursă din spital. Un cadru medical punctează că e vorba de “peste 50 de persoane care lucrează în locul unde există un infectat”, iar testarea i se pare necesară.

Mai mult, o altă problemă e reprezentată de modul în care cadrele medicale se schimbă de combinezoane. “O facem în curte, în aer liber, în fața ușii pavilionului. Acolo ne scoatem echipamentul. Fie ploaie, fie vânt, indiferent de vreme. Ne-am săturat”, informează LIBERTATEA.

Întreg articolul aici: https://www.libertatea.ro/stiri/cadrele-medicale-de-la-infectioase-galati-la-capatul-rabdarii-ne-schimbam-in-curte-fie-ploaie-fie-vant-tunelurile-de-decontaminare-nu-functioneaza-2963070

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top