Veste uriaşă pentru cardiaci: La Galaţi se vor realiza implanturi de stent Actualitate by Info Galati 09 - 2019-10-030 ”În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi a fost aprobată realizarea unei secţii de cardiologie interventională la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi. Astfel, se vor putea efectua coronarografii, se vor putea monta stenturi la pacienţii cu infarct miocardic, iar specialiştii vor putea implanta stimulatoare cardiace temporare şi permanente. Avem deja doi specialişti pentru aceste proceduri, alţi doi aflându-se în pregătire. Locuitorii acestei regiuni vor putea beneficia de cele mai bune condiţii de diagnostic şi tratament a afecţiunilor cardiovasculare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, pentru MONITORUL DE GALAȚI. Veste uriaşă pentru cardiaci: La Galaţi se vor realiza implanturi de stent – Monitorul de Galati – Ziar print si online Galaţiul va deveni unul dintre puţinele oraşe din România care va avea, în cadrul Spitalului Judeţean, secţie de Cardiologie Intervenţională în care se vor realiza implanturi de stent. Investiţia Consiliului Judeţean Galaţi în Secţia de Cardiologie Intervenţională şi USTACC (Unitatea de Supraveghere şi Terapie Avansată a Cardiacilor Critici) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare