Un primar nou ales a muncit o lună întreagă pentru comunitate, chiar dacă nu își preluase încă mandatul Uncategorized by Info Galati 09 - 2020-10-300 Comuna Smârdan se află în imediata vecinătate a orașului Galați. Așa că, în teorie, ar trebui să fie o localitate destul de dezvoltată. Un fel de suburbie a orașului. Din păcate, însă, lucrurile nu stau deloc așa. Vreme de 12 ani, primar al comunei a fost social-democratul Costică Stroea. Acesta a candidat și pe 27 septembrie, pentru încă un mandat. Dar a pierdut în fața lui Silviu Zinică, susținut de USR-PLUS. Iar noul primar spune că e mult de muncă până când Smârdanul să ajungă în secolul al XXI-lea. Așa că – după ce a aflat că a câștigat alegerile locale – a spus că Smârdan e o comună cu atâtea probleme, încât nu și-a permis să irosească timpul, așteptând să fie învestit în funcție ca să se apuce de treabă, relatează SPOTMEDIA.RO. ”Am avut o implicare în viața socială și chiar politică de mai mult timp. Dar nu mi-am pus niciodată problema să candidez.Până la momentul infram al ”altei întrebări” din 2017. Atunci am văzut cum țara mea se întoarce în timp cu zeci de ani.Și mi-am dat seama că generația mea a greșit. Ne-am concentrat pe carierele noastre care ne-au adus un trai confortabil și am lăsat în politică toți analfabeții și toți opinicarii din țara asta. Și mi-am dat seama că așa n-avem cum să mergem înainte.Acum am 38 de ani. Și vreau ca măcar următorii 20 să mi-i dedic comunităților rurale din județul Galați. Sunt aici oameni pe care nu-i mai reprezintă nimeni”, a mai spus Silviu Zinică. Un primar nou ales a muncit o lună întreagă pentru comunitate, chiar dacă nu își preluase încă mandatul: Nu e timp de pierdut când n-ai apă caldă în școli și riști să pierzi finanțări importante – spotmedia.ro În ziua depunerii jurământului – atunci când cei mai mulți primari nou aleși se mulțumesc să le facă oamenilor promisiuni – un edil dintr-o comună gălățeană și-a publicat deja primul raport al activității desfășurate în interesul comunității sale. Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare