Purtarea măștii, obligatorie în toate spațiile închise și în mijloacele de transport cu câteva excepții Actualitate by Info Galati 09 - 2020-05-200 Masca de protecție trebuie purtată obligatoriu, pe perioada stării de alertă, în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei. Cine este exceptat. Ordinul prevede că, în funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau medicul de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel: angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.); prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri. elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, informează HOTNEWS. Purtarea măștii, obligatorie în toate spațiile închise și în mijloacele de transport: Excepție fac copiii sub 5 ani și persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare Masca de protecție trebuie purtată obligatoriu, pe perioada stării de alertă, în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei. Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare