Profa care a făcut trei facultăți, ca să țină pasul cu elevii Uncategorized by Info Galati 02 - 2019-03-162019-03-160 În curtea școlii din satul I.C. Brătianu – un sat de la Dunăre, din județul Tulcea -, profesoara Antoneta Împușcatu le explică ceva copiilor care se joacă cu niște lapte și niște colorant alimentar. Nici n-ai bănui că asiști la o oră de fizică, la care tocmai se explică difuzia. Sau că elevii de aici învață experiențial presiunea, cu un pahar de sticlă și un balon (care începe să se umfle când e băgat paharul în apă caldă). Ori refracția, cu un ziar și o lupă, tot în curtea școlii, la soare. Adică #asacumtrebuie. Așa predă Antoneta, căreia mai toți îi spun Toni. Nu cu formule scrise pe tablă și explicații lemnoase. Densitatea o predă cu o pungă de pufuleți. Îi pune pe copii să zdrobească pufuleții dintr-o pungă, după care să compare rezultatul cu o pungă de pufuleți intactă. Punga cu praf de pufuleți are volumul mai mic, cealaltă are volumul mai mare, dar ambele au aceeași masă. Masă care, împărțită la volumul mai mic, dă densitate mai mare. Iar, împărțită la volumul mai mare, dă densitate mai mică. Simplu, nu? Pe mine nu m-a învățat nimeni fizică cu pufuleți, pe voi v-a învățat? Legea lui Arhimede, o predă cu plastilină. Copiii fac bile din plastilină, pe care, apoi le pun în pahare cu apă. Bilele se duc la fund. Când transformă bilele în bărcuțe și le pun în aceeași apă, vine și supriza: modelată în forma asta, plastilina plutește. Într-un sat românesc de lângă Dunăre, Toni predă chimie și fizică ca și cum s-ar afla în centrul lumii, acolo unde profesorii înțeleg foarte bine cum funcționează cognitiv copiii din ziua de azi și cum le poate fi ținută trează curiozitatea. Ea știe foarte bine că, dacă ar umple tabla cu formule, n-ar asculta-o nimeni, ceea ce ar însemna că nu și-a făcut bine treaba, deci că s-a trezit degeaba în ziua cu pricina. Ca să țină pasul cu noile generații, se perfecționează continuu și numește asta “adaptare din mers”. Până la 53 de ani, a adunat diplome de absolvire de la trei facultăți și nu i se pare deloc că ar fi făcut ceva foarte special. Prima facultate, de Chimie-Fizică, a făcut-o ca tot omul, la 20 de ani. A terminat în 1988, la București, ca șefă de promoție. Niște ani mai târziu, a simțit că i-o luase lumea un pic înainte. Era și directoare la școala din I.C. Brătianu și tocmai obținuse, printr-un proiect făcut tot de ea, niște calculatoare pentru școală. Nu se descurca prea bine cu ele, așa că a făcut Informatica. A absolvit-o în 2002, la 37 de ani. Acum se descurcă cu calculatoarele, se ocupă de ele împreună cu un coleg de matematică-informatică. Anul trecut a terminat și Biologia. Vrea să fie pregătită pentru momentul în care fizica, chimia și biologia vor fi înlocuite, în programa școlară, cu mult mai realistele ore de “științe”. La masterul în Management Educațional a “obligat-o” poziția de director al școlii, dar a mai făcut și alte cursuri pe care n-o să vi le înșir aici și care au ajutat-o să evolueze și să devină mereu mai bună. Director al școlii e din 1995. Primul lucru pe care l-a făcut, după ce a primit numirea pe post, a fost să desființeze cancelaria. Nu i s-a părut normal ca profesorii să stea închiși într-o cameră, ca o castă superioară, așa că a comandat o masă lungă și ovală, pe care a instalat-o în holul școlii și a botezat-o “cancelarie”. În felul ăsta, ea și colegii ei sunt în priză directă cu tot ce se întâmplă în școală și comunică mult mai ușor cu elevii. Apoi, a desființat și “intrarea profesorilor”. Acum, copiii pot intra pe intrarea din fața școlii (fostă “a profesorilor”), dacă au chef să scurteze drumul, sau pot intra pe cea din spate, dacă vor să ocolească. La fel și profii. Iar cealaltă clădire a școlii, construită recent, nici măcar nu mai are două intrări, are una singură. De când e directoare, Toni a mai construit un corp nou de clădire pentru grădiniță și încă unul pentru școală. A făcut un proiect, cu care a aplicat pentru fonduri europene, pe care le-a și obținut. iar asta a obligat guvernul să contribuie și el. Clădirea nouă a adus școlii 5 săli de clasă în plus, laborator de informatică și toalete moderne, dar și posibilitatea ca toți cei 100 de elevi să învețe într-un singur schimb. Construcția grădiniței a început în 2015, dar s-a oprit, la un moment dat, din lipsă de fonduri. Ca să nu se degradeze lucrarea, directoarea i-a convins pe constructori să o lase acoperită: “Doar atât vă rog. Să puneți un acoperiș mic. Și niște geamuri, dacă aveți, dacă nu, punem niște celofane”. Au pus și acoperiș, și “au avut” și niște geamuri. Pe vorbe, pe promisiunea unei plăți ulterioare. Cum s-o fi refuzat pe Toni, care, de câteva ori, pusese chiar și masa pentru toată echipa de construcții? Clădirea a rămas neterminată câțiva ani, finalizându-se abia în 2015. Ați ghicit: pentru Toni, voluntariatul în interesul copiilor și al școlii e la ordinea zilei. La fel se poate spune însă despre toată echipa ei. Tot corpul didactic face de toate, de la curățenie, atunci când nu e disponibilă femeia de serviciu, până la gătit sau bricolat, pentru diverse activități extrașcolare. Iar acestea din urmă, la școala I.C. Brătianu de lângă Dunăre, chiar se întâmplă foarte des. De ce? Pentru că mai mulți profesori și învățători energici și inimoși, adunați în jurul directoarei, încearcă, deși nimeni nu le cere asta, să creeze cât mai multe ocazii din care elevii să învețe ceva. Atât de simplu e, atunci când îți iei meseria în serios și te simți responsabil. Așa se face că o parte din copiii din sat știu să joace șah. Au învățat cu proful de matematică. Toni i-a învățat să coasă semne de carte. Cu alți profesori au montat piese de teatru, cu decoruri, costume și tot tacâmul. Și-au adus profele de-acasă și rochiile de mireasă, ca să facă din ele costume. Când a fost campionat de fotbal, au cusut cu mâna lor fustițe pentru majorete. Când i-au adus pe veteranii satului să le vorbească copiilor despre război și să se ciondănească între ei, pe tema “care a fost mai erou?”, au gătit și le-au întins masa, în semn de mulțumire. Directoarei i-a revenit, ca de obicei, sarcina de a produce sarmalele. Colegii de sex masculin sunt experți în confecționat decoruri și meșterit orice mai e necesar. Cu toții au cumpărat și cumpără mereu, din banii lor, diverse obiecte și materiale necesare pentru activități. “Dacă nu ar exista acest colectiv, nu s-ar întâmpla nimic din ce facem, că eu nu aș putea să le fac singură”, spune Toni și îi văd în ochi bucuria de a fi reușit să se înconjoare de oameni ca ea. E minionă, zâmbește mult, vorbește repede și se gândește mai mult la ce vrea să facă decât la ce a făcut deja. Are neliniștea pe care o au oamenii care nu se mulțumesc să bifeze sarcinile zilnice. Caută mereu, scormonește pe internet, e activă pe Facebook, află lucruri, le pune cap la cap, îi vin idei, vorbește cu alți profesori și cu alți directori, cooptează doctorul din sat, preotul și pe oricine ar mai putea face ceva pentru școală. Dacă e nevoie, se duce și la inspectorat. Pe scurt, nu se lasă până nu îi iese ce și-a pus în cap, iar, uneori, se trezește cu ceva chiar mai mare decât a plănuit. Ca atunci când s-a apucat să organizeze, la Muzeul Ionuț Cătălin Floreadin localitate, un concurs național de desene și s-a trezit cu vreo 86 de lucrări venite din toată țara, pe care trebuia să le și expună. Devenise “cam prea național” concursul, pentru că îl promovase prea bine. Urmarea: voluntariatul a devenit “afacere” de familie. Împreună cu soțul ei, Toni a meșterit în timp record rame pentru toate cele 86 de desene. Dar să nu credeți că asta a potolit-o. A repetat figura și în anul următor, și în următorul. Între timp, evenimentul a ajuns la a noua ediție și e și pe lista concursurilor naționale aprobate de minister. I-a bătut la cap pe cei de la inspectorat să vină să-l vadă cu ochii lor, până când au venit. Au venit, au văzut, le-a plăcut foarte mult și i-au dat și girul Ministerului. “Zi-i și cu păsărelele!”, îi amintește lui Toni cineva prezent la o parte din discuția noastră. Și așa aflu că elevii de la școala din satul I.C.Brătianu, de lângă Dunăre, se ocupă și cu hrănitul păsărelelor. S-a ajuns la asta, după ce, într-o zi, directoarea a văzut pe Facebook un anunț despre un proiect al Societății Ornitologice din România. A aplicat imediat, în numele instituției de învățământ. Așa au apărut căsuțe pentru păsărele, în curtea școlii, și preocuparea celor mici de a le hrăni cu mere, slănină și semințe de floarea soarelui. Mi-o imaginez pe femeia cu care stau de vorbă, cu ochelarii pe nas, țopăind neobosită pe Facebook, în căutare de proiecte noi din care elevii să poată învăța ceva nou. Îmi confirmă că nu îmi imaginez greșit. Râde, amintindu-și cum a colectat la un moment dat toată școala plastic, folosindu-se de o mașinărie de topit, de care făcuse ea rost. Apoi, își amintește că, în fiecare toamnă, elevii adună legume și fructe și le duc, împreună cu profii, la căminul de bătrâni din Galați ori la un ONG care oferă o masă caldă și ajutor la lecții unor copii mai necăjiți. Și de proiectele pe care le au, de 10 ani, cu Biblioteca V.A. Urechea. Printr-unul din aceste proiecte s-a dotat școala cu 1.000 de volume de cărți. Stau frumos în rafturi, pe hol. Oricine poate lua orice carte, să o citească, apoi o aduce la loc și poate lua alta. Fără fișă de bibliotecă sau altă evidență. Nu, nu dispar cărțile, după cum, în atâția ani de când e “cancelaria” pe hol, nu au dispărut telefoanele, portofelele sau alte obiecte ale profesorilor, lăsate pe masă. Sâmbăta și duminica, elevii din I.C.Brătianu au mai mereu ceva drăguț de făcut. Se plimbă cu rolele, la Ziua Dunării, prin Galați, merg la diverse spectacole organizate de ONG-uri sau, anul ăsta, la evenimente care țin de Centenarul Unirii. Părinții nu le pot oferi astfel de ieșiri, așa că o fac profesorii. Cu rândul, organizează activitățile și îi și însoțesc. În timpul lor liber. Toni a făcut, într-o vreme, tot în timpul liber, și pregătire cu 10 copii din Văcăreni, un alt sat din zonă. Câțiva dintre ei își doreau să învețe chimie și fizică, ca să ajungă la un liceu bun, iar alții voiau să meargă la un concurs. I-a ajutat, n-a avut inimă să n-o facă, chiar dacă pentru asta trebuia să se urce sâmbăta în mașină și să bată drumul până la Văcăreni. S-a dovedit că nu a muncit degeaba: toți puștii și-au atins obiectivele, iar unul dintre ei a luat chiar locul II la concursul județean de fizică și chimie. Și la I.C. Brătianu fac profesorii pregătire suplimentară cu elevii, fără să fie plătiți. Mai ales la română și matematică. De un an, Toni ține și catedra de chimie de la liceul din Luncavița. Dacă o întrebi cum arată o zi din viața ei, afli că se trezește la 5:20 dimineața și, înainte de a pleca la serviciu, își face timp și să citească, și să stea de vorbă cu soțul. După amiaza, când vine de la ore, lucrează tot pentru școală, documente și tot felul de hârțoage. Secretara instituției are doar un sfert de normă, așa că multe trebuie să le facă tot ea. Calculul salariilor, scheme orare, încradrări, tot. Are acasă internet, fax, scanner și tot ce-i mai trebuie pentru asta. O întreb dacă obosește vreodată, îmi zice că nu. Nu obosește și nu îi e greu să se trezească la 5, să alerge non-stop și să facă mereu și mereu alte planuri: “Greu e să fii bolnav, ce fac eu e ușor”, îmi spune. O simt sinceră, nu bravează. A fi profesor nu e doar o meserie pentru femeia mică și vioaie din fața mea. E modul în care ea a ales să trăiască. Cu responsabilitate, cu implicare, cu pasiune. Crede că e datoria ei să țină pasul cu elevii, și nu invers, iar pentru asta învață în fiecare zi, de niște zeci de ani. Nu uită niciodată să fie curioasă și să îi molipsească și pe ei de obiceiul de a-și pune întrebări. Nu uită să construiască mereu contexte noi, cu care să le hrănească mințile tinere. Uneori le construiește din nimic, alteori cu resurse foarte puține. Înainte să ne despărțim, o întreb dacă mai are pe listă vreo facultate sau se va opri la trei. Nu știe, orice e posibil. Ce știe sigur, deocamdată, e că vrea să învețe să cânte la chitară. Ca să poată cânta cu copiii, când merge cu ei la munte, în excursii. Sursa : www.simonatache.ro Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare