va aflati aici:
Home > Politica > Primarul Galaţiului îi acuză pe consilierii locali din opoziţie că nu-şi plătesc impozitele şi taxele

Primarul Galaţiului îi acuză pe consilierii locali din opoziţie că nu-şi plătesc impozitele şi taxele

Situaţie parcă desprinsă dintr-un banc prost în Consiliul Local al municipiului Galaţi, acolo unde, joi după-amiază, primarul Ionuţ Pucheanu (PSD) şi consilierii opoziţiei (mai exact PNL şi PMP) s-au contrat pe tema gradului de încasarea impozitelor şi taxelor locali. Tonul înfruntării l-a dat liberalul Onuţ Atanasiu, care a cerut primarului să explice cum are de gând să rezolve problemele privind slaba încasare a veniturilor bugetare pe 2019.

„Cauza este, evident, neplata taxelor şi a impozitelor locale. Dacă toată lumea ar înţelege obligaţiile cetăţeneşti, execuţia bugetară ar fi fost cu totul alta. Noi am tot trimis notificări, am făcut şi popriri”, spus Ionuţ Pucheanu în prima fază. „Aveţi cel puţin doi colegi care ar face bine să n-arunce cu piatra, şi mai avem încă minimum un consilier în aceeaşi situaţie. Vedeţi că sunt şi cu societăţi comerciale în grupul dumneavoastră care nu şi-au achitat nici măcar taxa de ecarisaj. Poate controlează fiecare şi până la sfârşitul anului unii îşi plătesc taxele”, a mai adăugat edilul, relatează ADEVĂRUL.

https://adevarul.ro/locale/galati/primarul-galatiului-acuza-consilierii-locali-opozitie-nu-si-platesc-impozitele-taxele-1_5dbbf3f95163ec4271970680/index.html

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top