va aflati aici:
Home > Actualitate > Ambulanțele din Galați, trimise la intervenții să ‘consoleze’ pacienții: fără medic sau medicamente

Ambulanțele din Galați, trimise la intervenții să ‘consoleze’ pacienții: fără medic sau medicamente

„Zilele trecute pe când mă întorceam de la cabinet, la ieșirea unei localități situată la 42 km de Galați a avut loc un accident rutier produs cu câteva minute înainte și soldat cu două victime, una comatoasă cu multiple traumatisme și cea de a doua cu un traumatism facial ce sângera abundent. Am oprit pentru a acorda primul ajutor (…) iar după o primă evaluare am decis să acord atenție persoanei comatoase după aplicarea unui tampon compresiv pe plaga sângerândă a celei de-a doua persoane. La câteva minute (reacție promptă nu pot comenta) au apărut două ambulanțe tip B de la o substație SAJ Galați fiecare cu un ambulanțier și o asistentă. După ce am urcat pacienții în câte o ambulanță am început procedurile terapeutice de stabilizare a pacienților. De aici începe indignarea mea când am constatat că niciuna din cele două ambulanțe nu avea materialele și medicamentele necesare, NU APĂ OXIGENATĂ, NU SUBSTANȚE HEMOSTATICE; DOAR FESE, COMPRESE STERILE ȘI SER FIZIOLOGIC. Noroc că starea pacienților nu s-a agravat și cei doi au plecat spre Galați relativ echilibrați, deși se solicitase sprijin de suport din partea unor echipaje specializate cu medic pentru pacientul cu politraumă”, a scris medicul Valentin Boldea, informează ȘTIRI PE SURSE.

Ambulanțele din Galați, trimise la intervenții să ‘consoleze’ pacienții: Autospecialele pleacă la cazuri, fără medic sau medicamente

Publicat: Un medic din Galați care a intervenit întâmplător la un accident rutier grav spune că s-au trimis ambulanțe fără materialele și medicamentele necesare. „Ne place să defilăm la parade cu nino-nino de ultimă generație”, spune medicul, dar intervențiile îndepărtate de orașe se fac cu mașini vechi, potrivit Mediafax.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top