va aflati aici:
Home > Actualitate > Klaus Iohannis a depus astăzi jurământul

Klaus Iohannis a depus astăzi jurământul

Principalele declarații ale președintelui, după depunerea jurământului:
  • Nu există două sau mai multe Românii, există o singură Românie care ne aparține tuturor
  • Istoria ne învață multe lecții, dar poate că una dintre cele mai importante este aceea că, atunci când ne confruntăm cu dificultăți care par insurmontabile, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Nu trebuie să dăm vina pe alții. Nu trebuie să fugim de responsabilități. Nu, dimpotrivă, trebuie să ne unim forțele și energiile, așa cum au făcut-o înaintașii noștri, pentru că doar împreună vom reuși!
  • Nu a existat niciun obiectiv național de anvergură care să fi fost realizat fără sacrificii, fără solidaritate sau fără implicarea majorității românilor. Se împlinesc trei decenii de la Revoluția din Decembrie 1989, care, prin jertfă de sânge, a redat României destinul său european și democratic. Însă, dincolo de progresele evidente, bilanțul ultimilor 30 de ani nu este unul satisfăcător, nu se ridică nici la nivelul așteptărilor societății și este dezamăgitor în raport cu potențialul real al țării.
  • Ce trebuie să facem? Principiul de la care va trebui să plecăm este acela că statul se află în slujba cetățeanului pe care îl servește
  • Este imperativă refacerea încrederii cetățenilor în instituții, dar acest lucru nu se poate face fără o evaluare serioasă, toate instituțiile trebuie să treacă printr-un proces de modernizare pentru a răspunde cu adevărat nevoilor societății și interesului general.
  • O justiție independentă este o condiție a unei democrații funcționale, o garanție pentru drepturile fundamentale
  • Voi continua să sprijin lupta anticorupție.
  • Dragi români de pretutindeni, și nouă ne este dor de voi și vă așteptăm cu drag acasă. În inimile noastre visăm cu toții la aceeași Românie, o țară prosperă. Devotamentul vostru este de neprețuit, relatează HOTNEWS.

LIVEVIDEO Iohannis a depus jurământul: Să depășim marasmul tranziției/ Legislația trebuie eliberată de populismul nociv/ Dragi români de pretutindeni, și nouă ne este dor de voi și vă așteptăm acasă!

Preşedintele Klaus Iohannis a depus jurământul de învestire în funcţie pentru cel de-al doilea mandat de șef al statului, sâmbătă, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Iohannis a precizat că obiectivul mandatului său este modernizarea administrației, refacerea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, eliminarea birocrației și simplificarea legislației, legislație care trebuie eliberată de “orice formă nocivă de populism”.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top