va aflati aici:
Home > Justitie > Torţionarul care primeşte pensie lunară de 7.500 de lei

Torţionarul care primeşte pensie lunară de 7.500 de lei

Pe lista celor responsabili pentru ororile din închisorile comuniste se adăugau în anul 2016 două nume: Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu. Au condus, pe rând, penitenciarul din Galaţi şi Colonia de muncă de la Ostrov.

Peste 200 de vieţi ar fi fost curmate de zelul celor doi torţionari. Istoricii au trimis dosarele celor doi la Parchetul General, cu cererea de a-i cerceta pentru crime împotriva umanităţii, informa DIGI 24.

Citește și Protestatara in scaun cu rotile, dosar penal pentru „violente”. Alti 23 de protestatari au dosare penale la Galati

Aceste decese au fost o urmare nemijlocită a regimului dur de detenţie, care a presupus înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condiţiile mizere din camere, condiţiile dure de muncă, cu norme peste puterea unui om de a le realiza, sancţiuni disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor.

Radu Preda, preşedinte IICCMER

Torţionarul de la Ostrov este acum general în rezervă şi primeşte lunar 7.500 de lei

Alţi doi torţionari au fost deconspiraţi astăzi de istorici, iar cazul lor va fi preluat de acum de procurori. Este vorba despre Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu, care au făcut carieră în colonii de muncă şi închisori comuniste. Cei doi sunt acuzaţi…

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top