Zeci de salariați ai companiei italiene Comdata din Galați au ajuns la concluzia că singura soluție este greva spontană. Protestul a avut loc în fața sediului firmei, salariații fiind nemulțumiți de lipsa măririi salariale promisă de companie în contextul telemuncii din perioada pandemiei. Dacă până acum spațiul din fața firmei era unicul spațiu de recreere al angajaților, Bulevardul George Coșbuc a devenit locul unde tinerii își strigă nemulțumirile: salarii proaste, contracte aproape legale
Economie
Știri din categoria economie despre Galați și gălățeni
Fostul ministru al mediului, Costel Alexe, a luat mită și pentru hala de zgură care poluează Galațiul
Potrivit unor surse judiciare, este vorba de combinatul siderurgic Galați. Potrivit ordinului ministrului Mediului nr. 1401 din 13 iulie 2020, semnat însă de secretarul de stat Mircea Fechet (devenit ulterior ministru după ce Costel Alexe a fost ales președinte al CJ Iași), companiei care operează combinatul siderurgic Galați, Liberty Galați, i-au fost alocate 5.527.525 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Halda de zgură de la Galați. Alexe ar fi primit tabla și în legătură cu ”
Statul riscă să piardă 250 milioane de euro sub forma unui credit solicitat la Galați
Statul român riscă să piardă 250 milioane de euro în cazul în care va accepta să acorde un credit controversat către combinatul de la Galați, anunță site-ul de investigații www.faramogul.ro. Combinatul Siderurgic de la Galați a fost cumpărat inițial de firma ArcelorMIttal iar de aici a trecut în proprietatea omului de afaceri Sanjeev Gupta. Potrivit unui articol publicat în publicația Financial Times, sistemul utilizat și de GFG (Gupta Family Group) funcționează astfel: o instituție financ
Taxele și impozitele locale vor crește cu 3,8% în 2021
Primarul Ionuț Pucheanu și-a impus punctul de vedere în cadrul ședinței online de Consiliu local de joi, 17 decembrie 2020, pentru a obține indexarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021 cu 3,8% (indicele de inflație). Consilierii locali de la USR-PLUS și de la PNL au solicitat să nu fie operată această indexare care îi va cocoșa și mai tare pe contribuabilii gălățeni, însă consilierii PSD, prin vocea viceprimarului Sorin Enache, nici nu au vrut să audă. Gălățenii vor plăti taxe
Creditele din Galaţi au creşteri modeste, depozitele – creşteri substanţiale
Judeţul Galaţi, al treisprezecelea cel mai creditat judeţ la nivel naţional, a ajuns la finalul primelor nouă luni din 2020 la un sold al creditelor populaţiei şi companiilor, în lei şi valută, în valoare de 4,4 mld. lei, cu 4,8% mai mult faţă de soldul înregistrat la finalul primelor nouă luni din 2019, conform datelor BNR. Înaintea judeţului Galaţi în cadrul clasamentului privind cele mai creditate judeţe la nivel naţional se află Bucureşti-Ilfov, Cluj, Timiş, Braşov, Constanţa, Iaşi,
Spitalul Judeţean din Galaţi a atras o investiţie de peste 8 milioane de euro
Spitalul Judeţean din Galaţi va fi prietenos cu mediul în urma unei investiţii de peste opt milioane de euro. Lucrările care se desfăşoară în etape vor transforma în totalitatea principala unitate medicală. Printre altele, spitalul va avea sisteme de producere a energiei din surse regenerabile. Spitalul Judeţean din Galaţi va fi complet modernizat în urma unei investiţii de peste opt milioane de euro a Consiliului Judeţean cu fonduri europene. Conform proiectului, pentru prima dată de ...
S-a votat: Pieţele, târgurile şi talciocurile rămân deschise!
Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat, marţi, 10 noiembrie 2020, amendamentul PSD potrivit căruia, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi protecţie sanitară, informează MONITORUL DE GALAȚI. https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/s-a-votat-pietele,-targurile-si-talciocurile-raman-deschise.html
Protest al comercianților din piețele gălățene
PROTEST. Circa 25 de comercianți din Galați, care își desfășoară activitatea în halele acoperite din piețe, au protestat, în această dimineață, la Prefectură. Sunt nemulțumiți de decizia Guvernului de a închide piețele. Comercianții susțin că activitatea pe care o au în piețe este singura sursă de venit și acuză Guvernul că acționează cu dublă măsură, atunci când închide piețele, dar lasă deschise supermarketurile. O delegație a protestatarilor a fost primită de prefect, care i-a dir...
Gălățenii pot tranzacționa Bitcoin • Bancomat de criptomonede la Dunărea Mall
Bitcoin România, cea mai mare platformă de tranzacționare de criptomonede de pe piața locală, lansează o nouă direcție de business făcând un pas către zona offline. Conducerea companiei a creat o franciză pentru ATM-uri cu criptomonede. În prezent Bitcoin România deține 20 de ATM-uri în diverse orașe printre care se numără și municipiul Galați. Compania a adus primul ATM pe piață locală în 2014 acesta fiind de altfel și primul ATM Bitcoin din Europa Continentală și al cincilea din lume. D...
Controale în pieţe. Mărfuri de peste 11.500 lei, confiscate
„Pe perioada acţiunii de control, oamenii legii au verificat un număr de 38 de operatori economici/persoane fizice şi au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.300 lei. Pentru lipsă afişare preţuri, în baza HCL 260/2018, poliţiştii locali au dat un număr de 10 amenzi, alte 13 sancţiuni contravenţionale fiind aplicate în baza Legii 12/1990“, precizează sursa citată, relatează MONITORUL DE GALAȚI. https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/controale-in-piete-marfuri-de-peste