va aflati aici:
Home > Actualitate > Staţiile de transport public extinse la solicitarea UE

Staţiile de transport public extinse la solicitarea UE

Primăria municipiului Galaţi va cheltui peste 50.000 de lei pentru a extinde (mai mult simbolic, cu doar 1,69 mp de fiecare) 30 dintre adăposturile montate în urmă cu doar un an în staţiile de transport public local. Scopul investiţiei este, potrivit municipalităţii, asigurarea unui spaţiu de adăpostire a persoanelor cu handicap. După cum rezultă din caietul de sarcini al achiziţiei publice, postat pe site-ul Primăriei, ideea nu a pornit de la autorităţile locale ci este parte a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţre europeană pentru cumpărarea a 17 troleibuze noi.
Investiţia în extindere contrazice flagrant declaraţiile autorităţilor locale, făcute cu câteva luni în urmă, cu privire la amintitele adăposturi. La acel moment, primarul Ionuţ Pucheanu afirma că la proiectarea şi construirea lor s-au respectat toate standardele europene, lucru care, după cum se poate constata acum, n-a fost chiar aşa, altfel nu ar mai fi fost necesare extinderile, informează ADEVĂRUL.

Adăposturile din staţiile transportului public din Galaţi, extinse la solicitarea UE. Altfel, oraşul nu primeşte finanţarea pentru noile troleibuze

Sunt vizate 30 de staţii, care vor avea în plus o suprafaţă de 1,68 mp destinată persoanelor cu handicap. Valoarea totală a contractului scos la licitaţie de municipalitate este de 53.550 lei, cu TVA, adică peste 1.000 de lei pe fiecare metru pătrat.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top