va aflati aici:
Home > Justitie > Primele sentințe în dosarul Colectiv

Primele sentințe în dosarul Colectiv

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat luni, în primă instanță de către Tribunalul București, la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

În același dosar, patronii clubului, Alin George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Cătălin Gancea, au primit câte 11 ani și 8 luni de închisoare. Cei trei au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnați fiecare la câte 9 ani și 2 luni de închisoare.

La rândul său, Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.

Nu în ultimul rând, Tribunalul București a dispus plata a 50 de milioane de euro daune către victime, supraviețuitori și rude și aproximativ 8 milioane de lei către spitalele care i-au tratat pe răniți în România. Daunele trebuie suportate în solidar de către condamnați, Primăria Sectorului 4 și ISU București-Ilfov.

Sentințele nu sunt infinitive, informează G4MEDIA.

BREAKING Primnele sentințe în dosarul Colectiv: Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare / Patronii clubului au primit câte 11 ani și 8 luni de închisoare / Inspectorii ISU au fost condamnați la câte 9 ani și 2 luni de închisoare

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat luni, în primă instanță de către Tribunalul București, la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top