va aflati aici:
Home > Actualitate > Președintele Klaus Iohannis anunță noi restricții, decise la ședința de Guvern

Președintele Klaus Iohannis anunță noi restricții, decise la ședința de Guvern

“Trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile trebuie interzise, târgurile şi pieţele închise, portul măştii trebuie să fie obligatoriu peste tot în ţară”, a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează. Iohannia a spus că trebuie să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale, dar și să continue activitățile economice, informează ROMÂNIA LIBERĂ.

Președintele Klaus Iohannis anunță noi restricții, decise la ședința de Guvern | Romania Libera

Actualizat: 05.11.2020 – 19:37 “Trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top