Cred că, puși cap la cap, am ani de mers cu trenul; vorbim de mersul cu trenul în România. Am prins vremea când pe ruta Galați-Cluj, undeva pe la Apahida, încă se arunca cu cartofi și borcane în trenul de Galați; am mers cu trenul de noapte la mare, cu un altul care aducea mai mult a căruță către Mărășești, cu cel colorat către București; cu căldură prea mare, fără căldură deloc, cu zăpadă în vagon, cu toalete funcționale sau fără, cu ceferiști amabili sau nu prea; una peste alta, am o viață de om în tren.(..)

Pentru că e mai ușor să dai vina pe lipsurile evidente, să strici și ce, la începutul călătoriei era cât de cât decent, să găsești scuze pentru lipsa de bun-simț, decât să realizezi că ”schimbarea începe cu tine” e un clișeu, dar unul foarte real în cazul de față (mersul cu trenul).

Nu spun că trenul (sau CFR-ul, cum preferați) nu are lipsuri. Are, și încă multe. Dar dacă la lacunele deja existente adaugi o porție mare de nesimțire, o să vezi că pentru condițiile absolut mizere nu mai e CFR-ul vinovat, ci oamenii care își cumpără bilete. (HASHTAGNEWS)

Mersul cu trenul, între chin și amin – Hashtag News

Cred că, puși cap la cap, am ani de mers cu trenul; vorbim de mersul cu trenul în România.