va aflati aici:
Home > Actualitate > Jandarmi loviți cu pietre, sticle si petarde în timpul protestelor de la Galați. Au fost aplicate amenzi de 84.000 de lei

Jandarmi loviți cu pietre, sticle si petarde în timpul protestelor de la Galați. Au fost aplicate amenzi de 84.000 de lei

Pentru protestul din data de 28 martie 2021, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 lei, potrivit informațiilor transmise de Jandarmeria Galați, pentru:

– participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a); – circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b). 

Pentru protestul din data de 29 martie 2021, au fost aplicate alte 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 72.000 lei, pentru:

– nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d); – participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a); – circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b). Legea 61/1991 – proferarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă; – tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor, informează LIBERTATEA.

Jandarmi loviți cu pietre, sticle și petarde în timpul protestelor de la Galați. Au fost aplicate amenzi de 84.000 de lei

În urma celor două proteste din municipiul Galați împotriva noilor restricţii impuse de Guvern privind limitarea răspândirii noului coronavirus, au fost aplicate amenzi totale de 84.000 de lei. În timpul protestelor din seara de 29 martie, șase jandarmi au fost loviți cu pietre, sticle și petarde în tibie și în umăr, dar nu au necesitat îngrijiri medicale, potrivit Jandarmeriei Galați.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top