va aflati aici:
Home > Actualitate > Rezidenţa pentru România se vinde „la negru”, ca la piaţă, cu 40 de euro. „Filierele”, ştiute şi tolerate

Rezidenţa pentru România se vinde „la negru”, ca la piaţă, cu 40 de euro. „Filierele”, ştiute şi tolerate

România se confruntă de ani buni cu  un fenomen a cărui amploare este greu de cuantificat: luările fictive în rezidenţă. Practic, o persoană oferă alteia, contracost, posibilitatea să figureze cu drept de rezidenţă în România, astfel încât să poată circula apoi oriunde în Uniunea Europeană. La Galaţi se poate vorbi de un adevărat trafic cu luări în rezidenţă care nu au nicio treabă cu realitatea. Este vorba despre mii de basarabeni şi ucraineni care plătesc diverse sume de bani ca să poate avea apoi acces în orice ţară din spaţiul comunitar.

Plătesc între 40 şi 60 de euro de persoană. Figurează apoi fictiv la acea adresă pentru că în realitate nu au locuit niciodată acolo”, a declarat Silviu Bacalum, şeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Galaţi, pentru ADEVĂRUL. Acţionează nestingheriţi, la vedere Chiar în curtea Poliţiei municipale din Galaţi sunt aproape permanent câteva persoane care îşi oferă adresele doritorilor de rezidenţă în România. Se negociază preţul ca la piaţă , iar apoi samsarii îi ”rezolvă” pe basarabenii care visează la un trai decent în Occident. Chirie zero, taxe zero. Doar primire în spaţiu, cu „plata la negru”.

Rezidenţa pentru România se vinde „la negru”, ca la piaţă, cu 40 de euro. „Filierele”, ştiute şi tolerate

Pentru sume cuprinse între 40 şi 60 de euro, oamenii obţin dreptul de reşedinţă în România, ceea ce le dă posibilitatea să plece oriunde în Uniunea Europeană ca să îşi câştige existenţa. Samsarii obţin sume colosale, de ordinul a zeci şi chiar sute de mii de euro din acest trafic cu adrese fictive de rezidenţă.

 

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top