va aflati aici:
Home > Politica > PSD Galați a decis că nu va face nicio alianță cu PNL în nicio localitate din județ

PSD Galați a decis că nu va face nicio alianță cu PNL în nicio localitate din județ

Decizia a fost luată în ședința de vineri a Comitetului Executiv al PSD Galați. Social-democrații au stabilit politica de alianțe a partidului în localitățile gălățene.

Liderii PSD Galați au aprobat o propunere prin care se interzice orice alianță cu PNL, deși au obținut victorii clare în numeroase comune, dar și în Consiliul Local Galați și Consiliul Județean. 

„În cadrul ședinței, a fost supusă votului propunerea de a nu exista nici o alianță cu PNL Galați. Astfel, în unanimitate, membrii Cex PSD Galați au hotărât să nu constituie alianțe cu PNL, în nici o localitate din județul Galați. La ședință au participat Președintele PSD Galați, europarlamentarul Dan Nica, Președintele Executiv PSD Galați și al Consiliului Județean, Costel Fotea, Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, precum și parlamentarii PSD Galați și membrii Consiliilor Locale și Consiliului Județean”, a transmis PSD Galați, relatează REALITATEA.

 

PSD Galați a decis că nu va face nicio alianță cu PNL în nicio localitate din județ | REALITATEA.NET

Decizia a fost luată în ședința de vineri a Comitetului Executiv al PSD Galați. Social-democrații au stabilit politica de alianțe a partidului în localitățile gălățene. Liderii PSD Galați au aprobat o propunere prin care se interzice orice alianță cu PNL, deși au obținut victorii clare în numeroase comune, dar și în Consiliul Local Galați și Consiliul Județean.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top