va aflati aici:
Home > Actualitate > Comuna gălăţeană Griviţa a primit titlul de „Sat european de tineret 2021”

Comuna gălăţeană Griviţa a primit titlul de „Sat european de tineret 2021”

În cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural 2020 #GoRural2, care s-a desfăşurat online, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, patru comune din România, din opt finaliste, au primit titlul de „Sat european de tineret 2021”, printre care şi comuna gălăţeană Griviţa. Titlul a fost oferit de Programul „European Youth Village/Satul European de Tineret“.

„Prin implementarea programului «European Youth Village/Satul European de Tineret» în comuna noastră dorim să dezvoltăm următoarele obiective: Creşterea gradului de participare şi implicare a tinerilor din cadrul comunităţii locale, prin activităţi şi proiecte educaţionale, sociale, culturale economice şi de mediu; Amenajarea unui centru de tineret care să răspundă nevoilor cu care confruntă tinerii din cadrul comunităţii; Valorificarea patrimoniului local şi zonal în vederea promovării zonei, valorificând conacul boierului Tache Anastasiu; Înfiinţarea unei organizaţii/asociaţii la nivel local pentru a derula programe şi proiecte de şi pentru tineret“, precizează Grupul Local pentru Probleme de Tineret şi Dezvoltare Rurală, care va implementa aceste obiective în colaborare cu autorităţile publice locale şi sprijinit de Guvernanţa Programului „European Youth Village”.

Celelalte trei comune din România care au primit sâmbătă titlul de „Sat european de tineret 2021” sunt Aroneanu (Iaşi), Cleja (Bacău) şi Slimnic (Sibiu).

Întreg articolul pe site-ul MONITORULUI DE GALAȚI:https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/comuna-galateana-grivita-a-primit-titlul-de-sat-european-de-tineret-2021.html

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

One thought on “Comuna gălăţeană Griviţa a primit titlul de „Sat european de tineret 2021”

Lasă un răspuns

Top