PNL Galaţi a anunţat pe cine propune pentru funcţii în Guvern şi Prefectură Actualitate Politica by Info Galati 09 - 2021-02-180 Potrivit unui comunicat de presă al PNL Galaţi, organizaţia judeţeană a validat trei nume pentru a ocupa funcţiile de secretar de stat şi subprefect. Numai că în comunicatul peneliştilor gălăţeni, se arată că ”Partidul Naţional Liberal – filiala Galaţi şi-a numit şi validat reprezentanţii în guvern şi la Instituţia Prefectului”. Potrivit legislaţiei în vigoare, prim-ministrul numeşte secretarii de stat şi subprefecţii, nicidecum partidul care poate doar să îi propună. Aşadar, cele trei persoane propuse de PNL Galaţi sunt Aurelian Păduraru ce urmează a fi numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, iar Paul Cristea şi Andra Mihaela Costache vor ocupa cele două funcţii de subprefect de la nivelul judeţului Galaţi. ”Desemnarea celor trei liberali – cu suficientă şi dovedită experienţă, fiecare dintre ei, în cadrul structurilor interne ale partidului – s-a bazat, în egală măsură, pe o experienţă profesională, managerială şi administrativă specifică”, se arată în comunicatul PNL Galaţi. Aurelian Păduraru este colonel în rezervă şi a fost şef al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Galaţi. Paul Cristea a fost primar al comunei Şendreni timp de 16 ani, însă anul trecut nu a mai câştigat alegerile. Andra Mihaela Costache este secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, însă urmează a fi eliberată din funcţie şi este Absolventă a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie Galaţi. Potrivit informațiilor noastre, în funcția de prefect va fi numit Gabriel Aurelian Panaitescu, susținut de alianța USR PLUS, relatează MONITORUL DE GALAȚI. Întreg articolul aici: https://www.monitoruldegalati.ro/politica/pnl-galati-a-anuntat-pe-cine-propune-pentru-functii-in-guvern-si-prefectura.html Distribuie acum:WhatsAppFacebookPinterestTwitterEmailSkypeImprimare