va aflati aici:
Home > Actualitate > Focar de COVID-19 la Spitalul Județean Galați. Două secții au fost deja închise

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean Galați. Două secții au fost deja închise

Vorbim de un focar la Spitalul Judeţean. Sunt două secţii, într-una sunt cinci cadre şi în alta sunt trei cadre. În momentul de faţă, ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, tot personalul medico-sanitar şi de îngrijire, alături de pacienţi, intră în testare. Cei pozitivi vor fi transferaţi în spitalele-suport. În continuare, pacienţii care se află în cele două secţii vor fi din nou testaţi, se va efectua dezinfecţie terminală, secţiile se vor închide pe perioada dezinfecţiei, iar contacţii vor fi monitorizaţi prin medicii de familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu, relatează LIBERTATEA.

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean Galați. Două secții au fost deja închise

Atât cadrele medicale, cât şi pacienţii din cele două secţii vor fi testaţi, iar pacienţii care vor avea teste negative şi nu reprezintă urgenţe vor fi externaţi. “Vorbim de un focar la Spitalul Judeţean. Sunt două secţii, într-una sunt cinci cadre şi în alta sunt trei cadre.

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top