va aflati aici:
Home > Economie > Eugen Teodorovici pe șantierul podului peste Dunăre

Eugen Teodorovici pe șantierul podului peste Dunăre

Santierul podului peste Dunare
Santierul podului peste Dunare

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-a aflat joi, 23 mai, la Brăila într-o scurtă vizită pe şantierul podului peste Dunăre. Cu această ocazie a făcut câteva declarații privitoare la acest obiectiv.

Zona Brăila-Galaţi-Tulcea-Constanţa, va fi un concurent serios pentru restul ţării

Dacă lucrurile se vor face aşa cum anticipăm noi, această zonă a ţării, cu Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, va fi un concurent serios pentru restul ţării. Avem aici proiecte de miliarde de euro. Acest pod este pentru jumătate de miliard de euro. De asta am şi insistat cu finanţări pe această zonă. Partea bună este că finanţăm proiecte aici, partea mai puţin bună, care poate crea anumite probleme, este lipsa forţei de muncă.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici – declarație din 23 mai 2019

Mingea este în curtea Comisiei Europene

Astăzi (23 mai, n.r.) colegii mei de la Fonduri Europene au închis partea tehnică, iar informaţia se duce efectiv în sistemul informatic al nostru şi al Comisiei Europene, fiind un sistem comun. Pe 24 mai se închide ultima etapă şi cererea de finanţare intră oficial la Comisia Europeană. Ca să spunem aşa, acum mingea este în curtea Comisiei Europene. Să sperăm că şi colega noastră, doamna comisar Creţu, va sta mai mult pe la Bruxelles, până când va pleca din funcţia de comisar şi cu sprijinul echipei de la Comisie vom avea un accept cât mai repede pe acest foarte important obiectiv, astfel încât ce cheltuim din bugetul de stat, că deja s-au făcut plăţi, să putem cere rambursări la Comisie în timpul acestui an.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici – declarație din 23 mai 2019

Avansul prevăzut în bugetul pe anul acesta este de 300 de milioane de lei

S-au cheltuit 100 şi ceva milioane de lei, s-au făcut deja plăţi, iar avansul pe care noi l-am prevăzut în bugetul pe anul acesta este de 300 şi ceva de milioane de lei. La final de iunie, când dânşii prezintă garanţia, dovada lucrărilor făcute deja, noi plătim deja avansul prevăzut în buget pe 2019. Proiectul european prevede o finanţare totală de 550 de milioane de euro, din care fonduri europene 340 de milioane de euro.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici – declarație din 23 mai 2019

 

Comentează folosind identitatea Facebook

Comentează folosind formularul de contact

Lasă un răspuns

Top